18.3 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Deciziile luate în mod inconştient, cele mai bune

 

Cele mai bune decizii sunt cele pe care le luăm în mod inconştient, fără să stăm prea mult pe gânduri. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea americană Rochester, potrivit cărora creierul uman, considerat până nu de mult incapabil să aleagă rapid şi raţional între mai multe opţiuni, ne ajută, de fapt, să luăm cele mai bune decizii, pe baza informaţiilor pe care le are la dispoziţie. În 2002, cercetătorii Daniel Kahneman şi Amos Tversky au fost distinşi cu Premiul Nobel, datorită studiilor lor datând din 1979, care demonstrau că fiinţele umane fac foarte rar alegeri raţionale. De atunci, teoria celor doi specialişti a fost adoptată de mulţi oameni de ştiinţă. Nu de aceeaşi părere a fost şi Alex Pouget, profesor la Universitatea americană Rochester, care a demonstrat că fiinţele umane iau decizii corecte, însă doar atunci când se activează partea inconştientă. În opinia specialistului, „când ne aflăm în faţa unui semafor roşu, nu alegem în mod conştient să ne oprim şi să aşteptăm culoarea verde“. Pentru a explica în mod ştiinţific acest adevăr, Pouget a utilizat o serie de teste simple. El le-a prezentat mai multor voluntari un ecran pe care mişcau aleator câteva puncte, până formau nişte fluxuri cu diverse direcţii, chiar dacă nu într-o manieră vizibilă în mod evident. În momentul în care au fost întrebaţi dacă punctele se mişcau spre dreapta sau spre stânga, participanţii la test au răspuns corect, fără a avea siguranţa raţională a ceea ce spuneau. „Această teorie, dacă e corectă, are o serie de avantaje. Primul ar fi faptul că reuşim să luăm decizii şi fără să fie nevoie să fim siguri 99 la sută de ceea ce facem, ca atare economisim foarte mult timp. Să zicem că, în medie, pentru a lua o decizie este suficient să fim siguri în proporţie de 51 la sută de informaţiile pe care le avem“, a spus Pouget.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS